Biserica - simbol al lumii vechi, nucleu al lumii noi

Martor al istoriei satului, biserica străjuiește încă la marginea șantierului minier, așteptându-i răbdătoare pe sătenii care nu mai vin, însă, decât o dată pe an, de Sf. Paști. Cimitirul a fost acoperit, în cea mai mare parte, de buruieni, iar o parte din morții satului au fost mutați, când au plecat din sat descendenții lor. Oamenii își amintesc cu plăcere, dar și cu tristețe, de biserică: ”Din fericire biserica sfintita la 1896 si citimitirul au fost bine conservate si imprejmuite. Biserica era pe o colina care, inconjurata de muntii de steril, a ajuns in vale. Este o costructie mica austera iar putinele picturi din pronaos(pridvor) au farmecul lor prin stangacia cu care au fost realizate(pictura naiva aproape). Am gasit in buna stare mormantul  bunicului Mogos Constantin la cativa pasi de intrarea in biserica. Am  aprins o lumanare si am plecat inapoi pe poteca serpuita de pamant ce duce la Calnic, cu imaginea unui sat vestit de olari ce nu mai exista decat in amintiri.”(Mircea Ursache)

 

Biserica reprezenta un important loc de întâlnire, cu prilejul celor mai importante sărbători religioase, devenite sărbători ale comunității. Pe un platou din apropiere se organizau mese festive, târguri (nedei) și petreceri cu lăutari, la care participau și oameni din satele vecine. Pentru că inițial fusese aleasă ca hram o zi friguroasă, sătenii au stabilit o nouă sărbătoare: ”Hramul Bisericii a fost Sf. Vasile cel Mare, dar atunci era frig şi oamenii s-au gândit la încă o sărbătoare : Duminica Tomii. De Hram, fiecare gospodărie ieşea cu căruţa la câmp, în jurul bisericii (Câmpul Mare). Se aşezau la masă, pe iarbă, prieteni, rude, apropiaţi. Mâncarea era adusă în vase de lut. Se serveau sarmale, piftii, ciorbă de curcan, carne de miel, turtă, mălai, cozonac şi se beau vin şi ţuică bună de Găleşoaia. Veneau grupuri de lăutari (…) şi se întreceau în cântece şi hore tradiţionale. Se dansau sârba şi hora de mână, specifice Gorjului. Biserica a fost mutată odată cu satul, probabil la iniţiativa unor bătrâni, şi s-a reconstruit în locul în care este acum. S-au găsit în timpul lucrărilor

miniere pietre de la temelia ei.” (Gheorghe Pecingină)

Lângă biserică am găsit un

monument funerar mai puțin obișnuit, sculptat în piatră, despre care se spune că ar fi fost realizat de

Constantin Brâncuși: ”Medicul Gheorghian a fost în sat, dar a profesat şi în Bucureşti, unde s-a împrietenit cu C. Brâncuşi. Prietenie de durată. Brâncuşi i-a sculptat o cruce, care există încă lângă biserică.” (Gheorghe Pecingină)

În interiorul bisericii, la intrare, atrage atenția un  portret al regelui Carol I. Pictura este veche și te transpune imediat în atmosfera unui alt secol. În altar, există un vechi pomelnic al întemeietorilor și susținătorilor bisericii: ”Biserica e mutată din locul iniţial. Era la gura satului, pe malul stâng. Acum e pe malul drept, « La Păiuş ». E reprezentativă pentru zonă. Are un pomelnic foarte vechi şi un portret cu Carol I : Biserica exista deja la 1800. E biserică de lemn, pe temelie de piatră, a fost reconstruită la 1896 şi i s-a adăugat un pridvor. Documentele au dispărut. Şi o parte din cărţi.” (Ioan Nebel)

Domnul Ioan Nebel, care se ocupă de biserică, speră că aceasta va fi, cândva, nucleul unui nou sat Găleșoaia: ”Biserica a fost renovată prin grija mea. Am refăcut acoperişul şi zugrăveala. Am încercat să fac un schit, dar m-am răzgândit, pentru că aş vrea să rămână în circuitul laic. Mă gândesc că poate satul se va reîntregi pe platoul alăturat. Sper ca biserica să fie nucleul satului.” (Ioan Nebel)