Gospodăria de olar de la Găleşoaia - mesajul unui sat - aproape - dispărut

În anul 2002 au fost transferate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului construcţiile componente ale unei gospodării de olar din satul Galeşoaia, comuna Câlnic, jud. Gorj (două case monument, “fânar” cu trei grajduri, şopru, “pătul” de porumb din laţi şi unul din nuiele, şi o poartă tradiţională). Reconstruite în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “Astra,” acestea reprezintă strălucit arhaicul meşteşug al olarilor din cunoscutul centru gorjean.
Aşezat pe valea râului Tismana, satul Găleşoaia, atestat documentar printr-un hrisov din 8 iulie 1587 al domnitorului Mihnea Turcitu, devine pe parcursul timpului, cel mai important centru al olăritul gorjean, majoritatea locuitorilor asigurându-şi existenţa datorită modelării lutului. Dacă în anul 1992 existau în sat în jur de 132 de gospodării, la momentul transferului gospodăriei în muzeul sibian, datorită exploatărilor miniere din zonă, numărul acestora era de aproximativ 20, localitatea fiind în curs de desfiinţare.
Gospodăria, împreună cu numeroase obiecte de interior, a intrat în posesia Muzeului “Astra” ca urmare a donaţiei făcute de doamna Elena Haret, fiica şi moştenitoarea fostului proprietar Rovenţa Dumitraşcu Vasile (1893-1982). Figură proeminentă a satului, erou al primului razboi mondial, decorat de regele Ferdinand, Rovenţa D.Vasile a fost unul dintre cei mai cunoscuţi olari din regiune şi iniţiator în tainele meşteşugului pentru tinerii satului, contribuind astfel, conform mărturiilor localnicilor, la perpetuarea stravechiului meşteşug. Casa acestuia, construită din cărămidă între anii 1922-1926, a fost prima construcţie cu etaj din localitate, remarcându-se prin atenţia acordată elementului estetic. Împreuna cu casa veche (”a bătrână”), ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, formează un duplex architectonic, sugerând evoluţia unei familii de olari prin apartanenţa celor două gospodării la orizonturi temporale şi categorii sociale diferite.
Lucrările de reconstrucţie s-au încheiat prin completarea celor două gospodării cu construirea a două cuptoare de ars oale, unul clădit din lut (ilustrand tipul vechi de cuptor), iar celălalt din cărămidă (ilustrând tipul mai nou de cuptor). Complexul arhitectural de olărit din Găleşoaia complează în acest fel “satul olarilor” din Muzeul în aer liber şi, împreună cu moara cu şase ciuturi, transferată din aceeaşi localitate, în anul 1972, conservă amintirea puternicului centru de olărit gorjean, în condiţiile în care satul aproape că a dispărut de pe harta ţării.

Bogăţia resurselor naturale existente pe teritoriul actualului judeţ Gorj (lemn, piatră, argilă) precum şi relativa siguranţă oferită de cadrul natural au îngăduit locuitorilor din această zonă practicarea meşteşugurilor specifice derivate din exploatarea resurselor menţionate, printre care olăritul a jucat un rol de o importanţă deosebită.Descoperirile arheologice din zonă au dovedit că încă din epocile preistorice locuitori de aici au creat vase ceramice.

Existenţa în acestă zonă din nordul Olteniei a unor importante comunităţi de moşneni a făcut posibilă apariţia a numeroase centre specializate în olărit, remarcându-se centrele de la Glogova, Arcani, Peşteana, Polovragi, Târgu Jiu, Găleşoaia.Dintre acestea o importanţă deosebită si un destin aparte l-a avut centrul de la Găleşoaia, a cărui continuă evoluţie de-a lungul timpului îl  aduce începând cu cumpăna dintre veacurile XIX şi XX în postura de cel mai important centru de ceramică populară din Gorj.

Aşezat pe valea râului Tismana, satul, este atestat documentar printr-un hrisov, datat 8 iulie 1587, al domnitorului Mihnea Turcitul.Solul argilos de aici, de bună calitate, ce se pretează modelării lutului a făcut ca olăritul să se înscrie între tradiţiile locale.Iniţial vatra satului se afla în proximitatea aşezării daco-romane de la Vârţ, aici fiind produsă ceramică încă din vremea dacilor, această activitate continuând şi după cucerirea  romană.În vechea vatră a satului Găleşoaia s-au păstrat urme ale cuptoarelor de ars oale, precum şi fragmente de ceramică, unele chiar smălţuite.Olăritul de la Găleşoia fiind preluat de la Vârţ şi păstrând elemente directe de la olăritul daco-roman este mai vechi decât atestarea oficială a satului la 1587.Fragmentele ceramice şi vetrele unor cuptoare de olari de pe vechiul teritoriu al satului păstrate în structurile superioare din această vatră, aparţin ultimilor patru secole.Demn de menţionat, ca o dovadă în plus a vechimii acestei activităţi, este păstrarea în limbajul specific al olarilor din zonă a cuvântului latinesc “furnus ” (cuptor) în forma “furună”, pentru a denumi fiecare din gurile de foc ale cuptorului de ars oale.Formele oalelor lucrate la Găleşoaia, cât şi ornamentele acestora sunt alte trăsături ce amintesc de vechimea acestui centru ceramic.De exemplu, este des folosită tehnica, caracteristică ceramicii daco-romane, a “îmbrânării”, prin folosirea acestei tehnici se dă rezistenţă pereţilor vasului de mare capacitate, caracteristic centrului.Pe lângă faptul că pentru oalele mari acest relief al brâului este necesar, el dă si o notă estetică deosebită.De altfel, deşi ceramica lucrată la Găleşoaia era în vremurile mai îndepărtate strict funcţională, se remarcă totuşi un notabil interes pentru aspectul estetic, efort menit a răspunde necesităţilor de frumos si de util în viaţa cotidiană.În această perioadă smălţuirea vaselor este foarte puţin folosită., uitizându-se angoba sau ornamentul în roşu sau alb.Argila din carierele din apropierea satului asigura o culoare roşiatică vaselor.Folosirea tehnicii smalţului şi aramei arse, din care se obţine verdele, culoare caracteristică ceramicii din Gorj, începe să se generalizeze la sfârşitul secolului al XVIII-lea.Se lucrau în special oale de mari dimensiuni, urcioare, căni, în special de formă sferoidală.

Primele decenii ale secolului al XIX-lea vor aduce transformări profunde în viaţa culturală, socială şi economică a ţărilor române.Regulamentul Organic(1831), care a înlesnit libertatea comerţului şi a meseriilor, a dat un impuls şi dezvoltării olăritului în Gorj.Pământul bun pentru olărit de aici, meşterii numeroşi şi iscusiti, ca şi tradiţiile unei ceramice populare în numeroasle centre de aici, nou obţinuta libertate a comerţului şi a meşteşugurilor , atrag atenţia unor fabricanţi care se hotărăsc sa înfiinţeze la Târgu Jiu întreprinderi manufactiere de ceramică.Prima manufactură de acest fel se afla în oraş încă din 1827, avându-l ca proprietar pe un om de afaceri de origine germană. Acesta a adus aici meşteri olari din Lipsca.O a doua fabrică manufactieră se va deschide la 1847.Apariţia acestor întreprinderi a influenţat puternic ceramica populară din zonă, în special la nivelul ornamentaţiei.Din această perioadă avem date despre olari locali care au lucrat la atelierele manufactiere din Târgu Jiu.Astfel un anume Gheorghe Roxoi, fost lucrător la fabrica din Târgu Jiu, stabilit la Găleşoaia care i-a uimit pe olarii din localitate prin ştiinţa lui de a “inflori” vasele.

De acum avem mai multe informaţii despre localitaţile specializate în olărit.Astfel într-o statistică din anul 1883, sunt menţionate numele a 10 olari din Găleşoaia.Tot de aici aflăm că în dealurile din apropiere erau straturile cu pământul cel mai bun din judeţ pentru olărit, pământ folosit şi de olarii din centrele învecinate.Se menţionează că olarii îşi desfăceau marfa pe o rază destul de mare.

Împroprietărirea cu pământ la începutul anilor ’20 ai secolului trecut duce la îmbunătăţirea stării materiale a sătenilor din Găleşoaia şi la un avânt fără precedent al meşteşugului olăritului de aici, majoritatea membrilor comunităţii câştigându-şi existenţa din modelarea lutului.Acum la această dată Găleşoaia este deja cel mai important dintre centrele ceramice populare gorjene.

După anul 1955 judeţul a cunoscut o dezvoltare industrială rapidă, impusă de noile autorităţi comuniste, fapt care duce la o abandonare treptată a vechilor profesii, printre care şi olăritul.Dacă în 1944 în Găleşoaia lucrau oale de pămâmt 95 de familii, în 1973 mai existau doar 30 de olari, fiind totuşi centrul cu cel mai mulţi olari activi din Gorj.

Destinul fatidic, nu numai al meşteşugului olăritului din Găleşoaia ci chiar al existenţei întregului sat a început să se întrezărească, odată cu extinderea exploatărilor minere din proximitatea localităţii.Minele din apropiere au dus la amestecarea cărbunelui cu lutul de oale, ducând astfel la scăderea calităţii şi rezistenţei vaselor rezultate în urma acestui amestec.

Satul se îndreaptă spre dispariţia totală cu paşi repezi.Dacă în 1992 existau în jur de 132 de gospodării, 10 ani mai târziu numărul acestora de aproximativ 20, pentru ca în prezent localitatea să fie practice dispărută de pe harta ţării.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu a recunoscut importanţa acestei seculare aşezări încă din anul 1972 când în muzeul sibian a fost transferată o moară de apă cu şase ciuturi, una dintre cele mai complexe instalaţii de acest fel, dovadă vie a spiritului ingenios al locuitorilor din Găleşoaia.

Când satul se afla în pragul extinţiei, la începutul anilor 2000, generoasa donaţie, a două rânduri de case tradiţionale, făcută muzeului din Dumbrava Sibiului, a adus în atenţie destinul dramatic al acestui sat românesc.

Donatoarea este doamna Elena Haret, născută în Găleşoaia, nepoata lui Vasile Dumitraşcu Rovenţa(1893-1982), figură proeminentă a satului gorjan.Erou al primului război mondial,decorat de către regele Ferdinad, acesta a fost unul dintre cei mai renumiţi olari din regiune şi iniţiator în tainele meşteşugului pentru tinerii satului. Casa acestuia, construită din cărămidă între anii 1922-1926, a fost prima construcţie cu etaj din localitate, remarcându-se prin atenţia acor­dată elementului estetic. Împreuna cu casa veche (a bătrână), ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, formează un duplex architectonic, sugerând evoluţia unei familii de olari prin apartanenţa celor două gospodării la orizonturi temporale şi categorii sociale diferite.

Cele două gospodării nu puteau fi complete fără cuptoarele de ars oale.În acest sens a fost invitat,pentru a construi cele două cuptoare, domnul Dumitru Coneru, ultimul meşter olar din Găleşoaia.Cuptoarele au fost construite conform modelului specific zonei, model reproducând un cilindru înalt, puţin adus spre interior în partea de sus, de mare capacitate.Acest tip de cuptoare asigură o temperaură de până la 1000 °C, dând, în acest fel, un luciu deosebit smalţului de pe vase.Unul din cuptoare e clădit din lut(ilustrând tipul vechi de cuptor), iar celălalt din cărămidă (ilustrând tipul mai nou de cuptor).

Vernisajul duplexului de gospodării a avut loc la data de 26 iulie 2008, în prezenţa donatorilor, familia Elena şi Bogdan Haret, a reprezentanţilor comunitaţii locale precum şi a domnului Coneru, care cu această ocazie a fost ales membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România.

Prin transferul şi reconstrucţia în muzeu a celor două gospodării de olar şi a morii cu şase ciuturi, s-a reuşit nu numai supravieţuirea unei fărâme din vechiul sat, ci chiar salvgardarea spiritului acestuia.Aceste monumente vor sta drept mărturie, în faţa vizitatorilor muzeului, a efervescentei vieti socio-economice a stravechiului sat gorjan.Prin intermediul unuia dintre cele mai mari şi originale muzee în aer liber din Europa, Găleşoia îşi va face cunoscută povestea lumii întregi.

Adrian Scheianu