Moara cu şase ciuturi

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găduiește și moara vechiului sat Găleșoaia, unul dintre obiectivele de referință ale localității, de care oamenii își amintesc cu mândrie, spunând că era cea mai mare moară de pe râul Tismana și, în același timp, cea mai căutată de locuitorii din satele apropiate.
Moara datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și se remarcă prin cele șase ciuturi de care dispune. Specificul instalației și felul în care era partajată folosirea morii sunt descrise pe larg în: Corneliu Bucur, Catalogul Muzeului în aer liber (Dumbrava Sibiului) (monumentul 54 A):
”Având un debit de apă puternic, râul Tismana a permis construcţia unor mori mari, cu patru până la şase instalaţii de măcinat, acţionate fiecare de câte o ciutură. Pe de altă parte, vadul adânc al râului, cât şi pericolul inundaţiilor, care primăvara erau frecvente, au obligat la aşezarea acestor mori pe piloţi înalţi şi masivi, la o înălţime de 4-5 m, deasupra apei, ceea ce conferă acestor mori un aspect deosebit, nemaiîntâlnit la alte mori cu ciutură din ţara noastră, accentuând, deseori, caracterul de monumentalitate al acestor construcţii.
Moara din Găleşoaia, ultimul martor al acestor instalaţii de pe râul Tismana, este înălţată pe 12 piloţi, la o înălţime de cca. 5 m deasupra apei. Construcţia are un plan dreptunghiular, pereţii fiind executaţi din bârne de stejar, cioplite în patru feţe şi prinse la capete în încheietură dreaptă.
Acoperişul, în două ape, este învelit cu şiţă de brad, cele două frontoane fiind înfundate cu scândură. Interiorul formează o singură încăpere care adăposteşte cele şase instalaţii de măcinat. Un element specific pentru morile de pe râul Tismana îl constituie conacul, o construcţie dreptunghiulară de bârne, cu acoperiş în două ape, înălţată, de asemenea, pe piloţi, deasupra apei, şi amplasată în dreptul morii, în stânga uşii de intrare. Mobilat foarte simplu, cu un pat, o masă şi sobă, acest conac servea morarului drept adăpost în timpul lucrului.
Legătura cu malul înalt se făcea printr-o punte din bârne de stejar, lungă de cca. 25 m.
Pentru a asigura căderea, cât şi cantitatea de apă necesare pentru acţionarea concomitentă a celor şase ciuturi, apa râului Tismana se stăvilea într-un mic lac, aşa-numitul zăton, în imediata apropiere a morii. De aici, apa era dirijată peste podul morii - un fel de punte de scândură uşor înclinată şi susţinută de piloţi - spre ciuturi, admisia apei la roată realizându-se prin câte un scoc înclinat şi conic, din scânduri, pentru fiecare ciutură în parte.
Pentru scoaterea din funcţiune a unei instalaţii, fiecare scoc este prevăzut cu un fel de ridicător, element specific morilor de pe râul Tismana, acţionat din interiorul morii, şi care permite ridicarea scocului astfel încât jetul de apă să treacă deasupra ciuturii.
În ceea ce priveşte sistemul de proprietate şi de exploatare a morii, întâlnim şi aici coposesiunea frecventă la morile cu ciutură din Banat, moara de la Găleşoaia având peste 40 de coproprietari repartizaţi pe cele şase instalaţii. Drepturile de măcinare se calculau pe zilele şi orele lunii, pentru fiecare proprietar în parte.”