Găleşoaia: lumea veche vs. lumea nouă

Expoziția despre satul Găleșoaia prezentată și la Târgu Jiu

2009-11-04T11:30:00.003+02:00

Expoziția ”Găleșoaia: lumea veche vs. lumea nouă” va fi itinerată la Târgu Jiu, unde va fi găzduită de Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Prin amabilitatea partenerilor noștri, vom folosi în (re)organizarea expoziției obiecte din patrimoniul deținut de muzeul gorjean. Acestea, precum și spațiul generos pus la dispoziție, vor contribui cu siguranță la obținerea unei viziuni nuanțate asupra poveștilor de viață pe care încercăm să le surprindem în expoziția noastră. Vernisajul va avea loc în 10 decembrie.

Lumea veche vs. Lumea nouă – un vernisaj atipic

2009-09-09T08:32:00.003+03:00

”Găleșoaia: lumea veche vs. Lumea nouă” s-a bucurat de prezența a 23 de foști locuitori ai satului, martori ai istoriei recente a zonei. A fost o întâlnire emoționantă, desfășurată după un ritual atipic, care le-a dat oamenilor posibilitatea de a-și exprima deschis sentimentele, dezvoltând astfel povestea derulată prin imagini, prin reproducerea unor secvențe ale memoriei oamenilor locului și prin numeroasele obiecte transferate, de-a lungul timpului, din Găleșoaia și din împrejurimi. Scopul expoziției este tocmai acela de a trezi reacții, de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă semnificațiile unui proces de destrămare a unei comunități și importanța salvării celor mai reprezentative elemente de cultură tradițională ale acesteia. Cazul Găleșoaiei este, din acest punct de vedere, unul fericit, deoarece Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului păstrează trei monumente extrem de importante: Moara cu șase ciuturi (cea mai mare moară de pe vechiul curs al râului Tismana) și cele două gospodării de olar de la Găleșoaia (o casă veche de peste un secol și alta mai nouă, cu etaj, ambele cu toate anexele specifice unei gospodării din zonă).

Vechii locuitori ai Găleșoaiei și-au amintit scene din trecut, din vremea în care satul lor era considerat un adevărat paradis. Buni cunoscători ai tradițiilor locului, oaspeții au parcurs cu atenție toate piesele din expoziție, având numeroase reacții care au dat și mai mult sens demersului realizat de muzeografii care au realizat proiectul (Ovidiu Baron, Olga Popa și Adrian Scheianu). De la specificul pieselor de ceramică, până la cele două cuptoare de olar din gospodăriile de la Găleșoaia, de la scenele care evocau biserica satului până la redescoperirea unor experiențe comune, intervențiile foștilor săteni au dat viață obiectelor, reclădind, într-un fel, vechiul sat în sala de expoziții a Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”.

După vernisaj, discuțiile au continuat în Muzeul în aer liber, unde vechea comunitate și-a recunoscut monumentele. La rândul lor, acestea au prins viață pentru câteva ore, fiecare colț al gospodăriei regăsindu-și, prin rememorări, vechile semnificații. Cele două cuptoare au fost comparate cu cele existente, de-a lungul timpului, în sat, căruța cu care erau cărate oalele a parcurs, pentru câteva clipe, vechile itinerarii, iar camerele și-au primit, cu ușile larg deschise, oaspeții. Întâlnirea a prilejuit numeroase descoperiri atât în plan etnografic, cât și în cel al trăirilor sătenilor, care au discutat, uneori chiar în contradictoriu, despre povestea ale cărei personaje au devenit. O doamnă își amintea cum pândeau olarii locurile de unde se putea lua pământ bun pentru ceramică, un domn rememora felul în care meseria trecea de la o generație la alta, altcineva ne-a spus cum se anunța lumea dacă era sau nu cineva acasă (prin lăsarea unei mături în pragul ușii deschise, vizitatorii erau informați că nu îi putea primi nimeni în acel moment) etc. Fiecare stâlp din pridvor, fiecare colț de interior le aminteau sătenilor un moment al vieții, o vizită, o întâlnire sau un sentiment.

Recuperată parțial în muzeul sibian, lumea veche a satului Găleșoaia își va depăna povestea, în sala de la subsolul Casei Hermes, pentru fiecare vizitator, până în 4 octombrie. După această dată, satul Găleșoaia va călători spre locul de baștină, aproape de lumea nouă, căutând găzduire, pentru câteva săptămâni, într-una din sălile Muzeului Gorjului.

Biserica - simbol al lumii vechi, nucleu al lumii noi

2009-08-25T08:09:00.001+03:00

Martor al istoriei satului, biserica străjuiește încă la marginea șantierului minier, așteptându-i răbdătoare pe sătenii care nu mai vin, însă, decât o dată pe an, de Sf. Paști. Cimitirul a fost acoperit, în cea mai mare parte, de buruieni, iar o parte din morții satului au fost mutați, când au plecat din sat descendenții lor. Oamenii își amintesc cu plăcere, dar și cu tristețe, de biserică: ”Din fericire biserica sfintita la 1896 si citimitirul au fost bine conservate si imprejmuite. Biserica era pe o colina care, inconjurata de muntii de steril, a ajuns in vale. Este o costructie mica austera iar putinele picturi din pronaos(pridvor) au farmecul lor prin stangacia cu care au fost realizate(pictura naiva aproape). Am gasit in buna stare mormantul bunicului Mogos Constantin la cativa pasi de intrarea in biserica. Am aprins o lumanare si am plecat inapoi pe poteca serpuita de pamant ce duce la Calnic, cu imaginea unui sat vestit de olari ce nu mai exista decat in amintiri.”(Mircea Ursache)

Biserica reprezenta un important loc de întâlnire, cu prilejul celor mai importante sărbători religioase, devenite sărbători ale comunității. Pe un platou din apropiere se organizau mese festive, târguri (nedei) și petreceri cu lăutari, la care participau și oameni din satele vecine. Pentru că inițial fusese aleasă ca hram o zi friguroasă, sătenii au stabilit o nouă sărbătoare: ”Hramul Bisericii a fost Sf. Vasile cel Mare, dar atunci era frig şi oamenii s-au gândit la încă o sărbătoare : Duminica Tomii. De Hram, fiecare gospodărie ieşea cu căruţa la câmp, în jurul bisericii (Câmpul Mare). Se aşezau la masă, pe iarbă, prieteni, rude, apropiaţi. Mâncarea era adusă în vase de lut. Se serveau sarmale, piftii, ciorbă de curcan, carne de miel, turtă, mălai, cozonac şi se beau vin şi ţuică bună de Găleşoaia. Veneau grupuri de lăutari (…) şi se întreceau în cântece şi hore tradiţionale. Se dansau sârba şi hora de mână, specifice Gorjului. Biserica a fost mutată odată cu satul, probabil la iniţiativa unor bătrâni, şi s-a reconstruit în locul în care este acum. S-au găsit în timpul lucrărilor

miniere pietre de la temelia ei.” (Gheorghe Pecingină)

Lângă biserică am găsit un

monument funerar mai puțin obișnuit, sculptat în piatră, despre care se spune că ar fi fost realizat de

Constantin Brâncuși: ”Medicul Gheorghian a fost în sat, dar a profesat şi în Bucureşti, unde s-a împrietenit cu C. Brâncuşi. Prietenie de durată. Brâncuşi i-a sculptat o cruce, care există încă lângă biserică.” (Gheorghe Pecingină)

În interiorul bisericii, la intrare, atrage atenția un portret al regelui Carol I. Pictura este veche și te transpune imediat în atmosfera unui alt secol. În altar, există un vechi pomelnic al întemeietorilor și susținătorilor bisericii: ”Biserica e mutată din locul iniţial. Era la gura satului, pe malul stâng. Acum e pe malul drept, « La Păiuş ». E reprezentativă pentru zonă. Are un pomelnic foarte vechi şi un portret cu Carol I : Biserica exista deja la 1800. E biserică de lemn, pe temelie de piatră, a fost reconstruită la 1896 şi i s-a adăugat un pridvor. Documentele au dispărut. Şi o parte din cărţi.” (Ioan Nebel)

Domnul Ioan Nebel, care se ocupă de biserică, speră că aceasta va fi, cândva, nucleul unui nou sat Găleșoaia: ”Biserica a fost renovată prin grija mea. Am refăcut acoperişul şi zugrăveala. Am încercat să fac un schit, dar m-am răzgândit, pentru că aş vrea să rămână în circuitul laic. Mă gândesc că poate satul se va reîntregi pe platoul alăturat. Sper ca biserica să fie nucleul satului.” (Ioan Nebel)

Moara cu şase ciuturi

2009-08-05T10:35:00.002+03:00

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găduiește și moara vechiului sat Găleșoaia, unul dintre obiectivele de referință ale localității, de care oamenii își amintesc cu mândrie, spunând că era cea mai mare moară de pe râul Tismana și, în același timp, cea mai căutată de locuitorii din satele apropiate.
Moara datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și se remarcă prin cele șase ciuturi de care dispune. Specificul instalației și felul în care era partajată folosirea morii sunt descrise pe larg în: Corneliu Bucur, Catalogul Muzeului în aer liber (Dumbrava Sibiului) (monumentul 54 A):
”Având un debit de apă puternic, râul Tismana a permis construcţia unor mori mari, cu patru până la şase instalaţii de măcinat, acţionate fiecare de câte o ciutură. Pe de altă parte, vadul adânc al râului, cât şi pericolul inundaţiilor, care primăvara erau frecvente, au obligat la aşezarea acestor mori pe piloţi înalţi şi masivi, la o înălţime de 4-5 m, deasupra apei, ceea ce conferă acestor mori un aspect deosebit, nemaiîntâlnit la alte mori cu ciutură din ţara noastră, accentuând, deseori, caracterul de monumentalitate al acestor construcţii.
Moara din Găleşoaia, ultimul martor al acestor instalaţii de pe râul Tismana, este înălţată pe 12 piloţi, la o înălţime de cca. 5 m deasupra apei. Construcţia are un plan dreptunghiular, pereţii fiind executaţi din bârne de stejar, cioplite în patru feţe şi prinse la capete în încheietură dreaptă.
Acoperişul, în două ape, este învelit cu şiţă de brad, cele două frontoane fiind înfundate cu scândură. Interiorul formează o singură încăpere care adăposteşte cele şase instalaţii de măcinat. Un element specific pentru morile de pe râul Tismana îl constituie conacul, o construcţie dreptunghiulară de bârne, cu acoperiş în două ape, înălţată, de asemenea, pe piloţi, deasupra apei, şi amplasată în dreptul morii, în stânga uşii de intrare. Mobilat foarte simplu, cu un pat, o masă şi sobă, acest conac servea morarului drept adăpost în timpul lucrului.
Legătura cu malul înalt se făcea printr-o punte din bârne de stejar, lungă de cca. 25 m.
Pentru a asigura căderea, cât şi cantitatea de apă necesare pentru acţionarea concomitentă a celor şase ciuturi, apa râului Tismana se stăvilea într-un mic lac, aşa-numitul zăton, în imediata apropiere a morii. De aici, apa era dirijată peste podul morii - un fel de punte de scândură uşor înclinată şi susţinută de piloţi - spre ciuturi, admisia apei la roată realizându-se prin câte un scoc înclinat şi conic, din scânduri, pentru fiecare ciutură în parte.
Pentru scoaterea din funcţiune a unei instalaţii, fiecare scoc este prevăzut cu un fel de ridicător, element specific morilor de pe râul Tismana, acţionat din interiorul morii, şi care permite ridicarea scocului astfel încât jetul de apă să treacă deasupra ciuturii.
În ceea ce priveşte sistemul de proprietate şi de exploatare a morii, întâlnim şi aici coposesiunea frecventă la morile cu ciutură din Banat, moara de la Găleşoaia având peste 40 de coproprietari repartizaţi pe cele şase instalaţii. Drepturile de măcinare se calculau pe zilele şi orele lunii, pentru fiecare proprietar în parte.”

Gospodăria de olar de la Găleşoaia - mesajul unui sat - aproape - dispărut

2009-08-03T14:38:00.003+03:00

În anul 2002 au fost transferate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului construcţiile componente ale unei gospodării de olar din satul Galeşoaia, comuna Câlnic, jud. Gorj (două case monument, “fânar” cu trei grajduri, şopru, “pătul” de porumb din laţi şi unul din nuiele, şi o poartă tradiţională). Reconstruite în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “Astra,” acestea reprezintă strălucit arhaicul meşteşug al olarilor din cunoscutul centru gorjean.
Aşezat pe valea râului Tismana, satul Găleşoaia, atestat documentar printr-un hrisov din 8 iulie 1587 al domnitorului Mihnea Turcitu, devine pe parcursul timpului, cel mai important centru al olăritul gorjean, majoritatea locuitorilor asigurându-şi existenţa datorită modelării lutului. Dacă în anul 1992 existau în sat în jur de 132 de gospodării, la momentul transferului gospodăriei în muzeul sibian, datorită exploatărilor miniere din zonă, numărul acestora era de aproximativ 20, localitatea fiind în curs de desfiinţare.
Gospodăria, împreună cu numeroase obiecte de interior, a intrat în posesia Muzeului “Astra” ca urmare a donaţiei făcute de doamna Elena Haret, fiica şi moştenitoarea fostului proprietar Rovenţa Dumitraşcu Vasile (1893-1982). Figură proeminentă a satului, erou al primului razboi mondial, decorat de regele Ferdinand, Rovenţa D.Vasile a fost unul dintre cei mai cunoscuţi olari din regiune şi iniţiator în tainele meşteşugului pentru tinerii satului, contribuind astfel, conform mărturiilor localnicilor, la perpetuarea stravechiului meşteşug. Casa acestuia, construită din cărămidă între anii 1922-1926, a fost prima construcţie cu etaj din localitate, remarcându-se prin atenţia acordată elementului estetic. Împreuna cu casa veche (”a bătrână”), ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, formează un duplex architectonic, sugerând evoluţia unei familii de olari prin apartanenţa celor două gospodării la orizonturi temporale şi categorii sociale diferite.
Lucrările de reconstrucţie s-au încheiat prin completarea celor două gospodării cu construirea a două cuptoare de ars oale, unul clădit din lut (ilustrand tipul vechi de cuptor), iar celălalt din cărămidă (ilustrând tipul mai nou de cuptor). Complexul arhitectural de olărit din Găleşoaia complează în acest fel “satul olarilor” din Muzeul în aer liber şi, împreună cu moara cu şase ciuturi, transferată din aceeaşi localitate, în anul 1972, conservă amintirea puternicului centru de olărit gorjean, în condiţiile în care satul aproape că a dispărut de pe harta ţării.

Bogăţia resurselor naturale existente pe teritoriul actualului judeţ Gorj (lemn, piatră, argilă) precum şi relativa siguranţă oferită de cadrul natural au îngăduit locuitorilor din această zonă practicarea meşteşugurilor specifice derivate din exploatarea resurselor menţionate, printre care olăritul a jucat un rol de o importanţă deosebită.Descoperirile arheologice din zonă au dovedit că încă din epocile preistorice locuitori de aici au creat vase ceramice.

Existenţa în acestă zonă din nordul Olteniei a unor importante comunităţi de moşneni a făcut posibilă apariţia a numeroase centre specializate în olărit, remarcându-se centrele de la Glogova, Arcani, Peşteana, Polovragi, Târgu Jiu, Găleşoaia.Dintre acestea o importanţă deosebită si un destin aparte l-a avut centrul de la Găleşoaia, a cărui continuă evoluţie de-a lungul timpului îl aduce începând cu cumpăna dintre veacurile XIX şi XX în postura de cel mai important centru de ceramică populară din Gorj.

Aşezat pe valea râului Tismana, satul, este atestat documentar printr-un hrisov, datat 8 iulie 1587, al domnitorului Mihnea Turcitul.Solul argilos de aici, de bună calitate, ce se pretează modelării lutului a făcut ca olăritul să se înscrie între tradiţiile locale.Iniţial vatra satului se afla în proximitatea aşezării daco-romane de la Vârţ, aici fiind produsă ceramică încă din vremea dacilor, această activitate continuând şi după cucerirea romană.În vechea vatră a satului Găleşoaia s-au păstrat urme ale cuptoarelor de ars oale, precum şi fragmente de ceramică, unele chiar smălţuite.Olăritul de la Găleşoia fiind preluat de la Vârţ şi păstrând elemente directe de la olăritul daco-roman este mai vechi decât atestarea oficială a satului la 1587.Fragmentele ceramice şi vetrele unor cuptoare de olari de pe vechiul teritoriu al satului păstrate în structurile superioare din această vatră, aparţin ultimilor patru secole.Demn de menţionat, ca o dovadă în plus a vechimii acestei activităţi, este păstrarea în limbajul specific al olarilor din zonă a cuvântului latinesc “furnus ” (cuptor) în forma “furună”, pentru a denumi fiecare din gurile de foc ale cuptorului de ars oale.Formele oalelor lucrate la Găleşoaia, cât şi ornamentele acestora sunt alte trăsături ce amintesc de vechimea acestui centru ceramic.De exemplu, este des folosită tehnica, caracteristică ceramicii daco-romane, a “îmbrânării”, prin folosirea acestei tehnici se dă rezistenţă pereţilor vasului de mare capacitate, caracteristic centrului.Pe lângă faptul că pentru oalele mari acest relief al brâului este necesar, el dă si o notă estetică deosebită.De altfel, deşi ceramica lucrată la Găleşoaia era în vremurile mai îndepărtate strict funcţională, se remarcă totuşi un notabil interes pentru aspectul estetic, efort menit a răspunde necesităţilor de frumos si de util în viaţa cotidiană.În această perioadă smălţuirea vaselor este foarte puţin folosită., uitizându-se angoba sau ornamentul în roşu sau alb.Argila din carierele din apropierea satului asigura o culoare roşiatică vaselor.Folosirea tehnicii smalţului şi aramei arse, din care se obţine verdele, culoare caracteristică ceramicii din Gorj, începe să se generalizeze la sfârşitul secolului al XVIII-lea.Se lucrau în special oale de mari dimensiuni, urcioare, căni, în special de formă sferoidală.

Primele decenii ale secolului al XIX-lea vor aduce transformări profunde în viaţa culturală, socială şi economică a ţărilor române.Regulamentul Organic(1831), care a înlesnit libertatea comerţului şi a meseriilor, a dat un impuls şi dezvoltării olăritului în Gorj.Pământul bun pentru olărit de aici, meşterii numeroşi şi iscusiti, ca şi tradiţiile unei ceramice populare în numeroasle centre de aici, nou obţinuta libertate a comerţului şi a meşteşugurilor , atrag atenţia unor fabricanţi care se hotărăsc sa înfiinţeze la Târgu Jiu întreprinderi manufactiere de ceramică.Prima manufactură de acest fel se afla în oraş încă din 1827, avându-l ca proprietar pe un om de afaceri de origine germană. Acesta a adus aici meşteri olari din Lipsca.O a doua fabrică manufactieră se va deschide la 1847.Apariţia acestor întreprinderi a influenţat puternic ceramica populară din zonă, în special la nivelul ornamentaţiei.Din această perioadă avem date despre olari locali care au lucrat la atelierele manufactiere din Târgu Jiu.Astfel un anume Gheorghe Roxoi, fost lucrător la fabrica din Târgu Jiu, stabilit la Găleşoaia care i-a uimit pe olarii din localitate prin ştiinţa lui de a “inflori” vasele.

De acum avem mai multe informaţii despre localitaţile specializate în olărit.Astfel într-o statistică din anul 1883, sunt menţionate numele a 10 olari din Găleşoaia.Tot de aici aflăm că în dealurile din apropiere erau straturile cu pământul cel mai bun din judeţ pentru olărit, pământ folosit şi de olarii din centrele învecinate.Se menţionează că olarii îşi desfăceau marfa pe o rază destul de mare.

Împroprietărirea cu pământ la începutul anilor ’20 ai secolului trecut duce la îmbunătăţirea stării materiale a sătenilor din Găleşoaia şi la un avânt fără precedent al meşteşugului olăritului de aici, majoritatea membrilor comunităţii câştigându-şi existenţa din modelarea lutului.Acum la această dată Găleşoaia este deja cel mai important dintre centrele ceramice populare gorjene.

După anul 1955 judeţul a cunoscut o dezvoltare industrială rapidă, impusă de noile autorităţi comuniste, fapt care duce la o abandonare treptată a vechilor profesii, printre care şi olăritul.Dacă în 1944 în Găleşoaia lucrau oale de pămâmt 95 de familii, în 1973 mai existau doar 30 de olari, fiind totuşi centrul cu cel mai mulţi olari activi din Gorj.

Destinul fatidic, nu numai al meşteşugului olăritului din Găleşoaia ci chiar al existenţei întregului sat a început să se întrezărească, odată cu extinderea exploatărilor minere din proximitatea localităţii.Minele din apropiere au dus la amestecarea cărbunelui cu lutul de oale, ducând astfel la scăderea calităţii şi rezistenţei vaselor rezultate în urma acestui amestec.

Satul se îndreaptă spre dispariţia totală cu paşi repezi.Dacă în 1992 existau în jur de 132 de gospodării, 10 ani mai târziu numărul acestora de aproximativ 20, pentru ca în prezent localitatea să fie practice dispărută de pe harta ţării.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu a recunoscut importanţa acestei seculare aşezări încă din anul 1972 când în muzeul sibian a fost transferată o moară de apă cu şase ciuturi, una dintre cele mai complexe instalaţii de acest fel, dovadă vie a spiritului ingenios al locuitorilor din Găleşoaia.

Când satul se afla în pragul extinţiei, la începutul anilor 2000, generoasa donaţie, a două rânduri de case tradiţionale, făcută muzeului din Dumbrava Sibiului, a adus în atenţie destinul dramatic al acestui sat românesc.

Donatoarea este doamna Elena Haret, născută în Găleşoaia, nepoata lui Vasile Dumitraşcu Rovenţa(1893-1982), figură proeminentă a satului gorjan.Erou al primului război mondial,decorat de către regele Ferdinad, acesta a fost unul dintre cei mai renumiţi olari din regiune şi iniţiator în tainele meşteşugului pentru tinerii satului. Casa acestuia, construită din cărămidă între anii 1922-1926, a fost prima construcţie cu etaj din localitate, remarcându-se prin atenţia acordată elementului estetic. Împreuna cu casa veche (a bătrână), ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, formează un duplex architectonic, sugerând evoluţia unei familii de olari prin apartanenţa celor două gospodării la orizonturi temporale şi categorii sociale diferite.

Cele două gospodării nu puteau fi complete fără cuptoarele de ars oale.În acest sens a fost invitat,pentru a construi cele două cuptoare, domnul Dumitru Coneru, ultimul meşter olar din Găleşoaia.Cuptoarele au fost construite conform modelului specific zonei, model reproducând un cilindru înalt, puţin adus spre interior în partea de sus, de mare capacitate.Acest tip de cuptoare asigură o temperaură de până la 1000 °C, dând, în acest fel, un luciu deosebit smalţului de pe vase.Unul din cuptoare e clădit din lut(ilustrând tipul vechi de cuptor), iar celălalt din cărămidă (ilustrând tipul mai nou de cuptor).

Vernisajul duplexului de gospodării a avut loc la data de 26 iulie 2008, în prezenţa donatorilor, familia Elena şi Bogdan Haret, a reprezentanţilor comunitaţii locale precum şi a domnului Coneru, care cu această ocazie a fost ales membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România.

Prin transferul şi reconstrucţia în muzeu a celor două gospodării de olar şi a morii cu şase ciuturi, s-a reuşit nu numai supravieţuirea unei fărâme din vechiul sat, ci chiar salvgardarea spiritului acestuia.Aceste monumente vor sta drept mărturie, în faţa vizitatorilor muzeului, a efervescentei vieti socio-economice a stravechiului sat gorjan.Prin intermediul unuia dintre cele mai mari şi originale muzee în aer liber din Europa, Găleşoia îşi va face cunoscută povestea lumii întregi.

Adrian Scheianu

Paradis în destrămare

2009-08-02T08:51:00.008+03:00

Folosind o expresie blagiană, putem spune că la Găleşoaia am găsit un paradis în destrămare. Gardurile stau să cadă, iar zidurile caselor sunt năpădite de o vegetaţie bogată, crescută în dezordine. Drumurile vechi sunt din ce în ce mai greu de recunoscut (acolo unde mai există). Altele noi au apărut, din necesităţi ce ţin de exploatarea minieră sau pentru a facilita accesul oamenilor care mai vizitează, din când în când, locurile natale. Casa din imagine ne oferă un bun exemplu pentru tipul de arhitectură din zonă. Două case din satul Găleşoaia au fost transferate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde exista şi unul dintre reperele esenţiale ale satului vechi: moara.

Contrast

2009-08-02T08:43:00.001+03:00

Contrastul dintre trecut şi prezent este evident mai ales în locurile în care supravieţuiesc încă două-trei case. Aflate deja pe marginea prăpastiei, acestea sunt pândite cu multă poftă de "arma crimei", cum numeşte cineva, cu o glumă amară, uriaşa maşinărie capabilă să mărunţească totul, în căutarea cărbunelui.
Pe terenul din spatele caselor, putem vedea livezi ale căror fructe nu mai interesează pe nimeni, o bogăţie supraterană care va fi plătită în contul unei alte bogăţii, de sub pământ. Cărbunele a fost folosit în trecut şi de săteni. Era uşor de găsit, la suprafaţă, chiar pe albia pârâiaşului care străbate satul.

Găleșoaia: Lumea veche vs. lumea nouă. Expoziție propusă de Muzeul ASTRA, Piața Mică, nr. 11, în perioada 4 septembrie-4 octombrie 2009

2009-08-01T16:46:00.003+03:00

Lumea veche surprinde satul Galesoaia in vremurile sale bune. Toate traditiile sunt inca active, oamenii simt ca locul lor este acolo, in spatiul pe care l-au luat in stapanire inca de la nastere si de care se bucura in fiecare zi. Este o lume echilibrata, in care valorile sunt clar definite, ramanand neclintite de secole. Comunitatea este unita si duce mai departe mestesuguri mostenite de la parinti si bunici. Oamenii traiesc, in principal, din olarit si agricultura. Olarii calatoresc in satele si orasele din regiune pentru a-si vinde produsele sau pentru a le schimba pe altele, de care au nevoie. Satul este bine pazit de dealuri inalte, acoperite de paduri. Livezile sunt bogate, iar lunca le ofera toate produsele agricole de care au nevoie.
Lumea noua prezinta ce a mai ramas din satul Galesoaia: un sant urias, care a inghitit toata istoria locului. Au disparut casele, fantanile, scoala, padurea, livezile, atelierele olarilor... Oamenii au plecat, in mare parte. Unii s-au bucurat ca primesc un loc mai apropiat de oras, facand astfel o afacere buna, altii s-au bucurat ca primesc o suma de bani destul de importanta in schimbul terenului pe care-l detineau in sat. Cei care si-ar dori ca satul sa fie salvat nu reusesc sa obtina toata sustinerea de care au nevoie. Cativa se incapataneaza sa mai spere si bat la usile autoritatilor locale sau nationale. Degeaba: Galesoaia dispare, dealurile devin campie, o masinarie uriasa distruge tot ce-i iese in cale, in cautarea unui filon de carbune pentru care cineva a crezut ca merita sa schimbe istoria locului.